luni, 11 noiembrie 2013

FMR 2013 - Interviu cu tânărul compozitor Paul Pintilie

Iulian Croitoriu, anul IV muzicologie

Paul Pintilie este student în anul IV la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, la clasa conf. univ. dr. Ciprian Ion, câştigător al premiului al III-lea la concursul de Compoziţie „Alexandru Zirra” din acest an. Născut în Rădăuți, județul Suceava, Paul Pintilie a absolvit Colegiul de Arte „Octav Băncilă” din Iași, secția Pian. În 2010 a început studiul compoziției la Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, după care a revenit la Iaşi.

Iulian Croitoriu: De ce ai ales compoziția? Te-a îndrumat cineva în acest domeniu?
Paul Pintilie: Am ales compoziția pentru că am observat încă din primii ani ai formării muzicale că mă pot exprima mai bine decât în alte domenii artei sonore. În acest domeniu am fost îndrumat chiar de către domnul profesor Ciprian Ion care m-a descoperit încă din liceu, când eram la secția pian și a considerat că am aptitudinile necesare pentru a deveni un compozitor.

I.C.: Care a fost prima ta compoziţie?

P.P.: Am compus prima lucrare atunci când am dat admiterea la facultate, la secția de compoziție, o miniatură pentru pian destul de simplă, la care am muncit foarte mult.

I.C.: Participi la concursuri de compoziție, iar în calitate de pianist ești prezent la festivaluri de jazz și colaborezi cu trupe cunoscute. Cu ce te-ai remarcat pe plan muzical ?
P.P.: Una din cele mai mari realizări ale mele este invitaţia  Institutului Cultural Român de a participa la proiectul numit „Locomotiva Jazz”, care se desfășoară în Budapesta în fiecare an. În anul 2012 am avut onoarea să reprezint România alături de solista Gabriela Costa la acest proiect. De asemenea, am participat la diverse festivaluri : „Jazz Napocensis” și „Sibiu Jazz Festival”, unde am fost premiat împreună cu formaţia în care activam atunci - „Aria blue” - pentru cea mai bună trupă și cei mai buni instrumentiști.

I.C.: Ai vreo preferință pentru o anumită perioadă stilistică, sau față de un compozitor anume ?
P.P.: În drumul meu componistic, de descoperiri muzicale în materie de muzică academică, cel mai mult m-a influențat școala rusă, începând de la „Grupul celor Cinci”, până la Igor Stravinski.

I.C.: Compoziția cu care ai participat la concurs se numește „Skizzo scat”. Ce ai urmărit în această lucrare?
P.P: Am urmărit ca această lucrare să aibă o întindere mică, dar cu un impact mare. Impactul am vrut să-l realizez printr-o imagine aparent aleatorie în care nimic nu pare organizat, dar dacă observăm mai atent piesa, organizările se desfășoară după forme stricte. Din punct de vedere al limbajului, am folosit moduri artificiale construite de mine, influențe de jazz care duc la o anumită dezvoltare a piesei, prin improvizații libere și momente solistice pentru fiecare instrument.

I.C.: Care sunt principalele direcții ce-ți conturează traseul componistic?
P.P.: Principalele direcții ar fi influența jazz-ului care este o formă liberă de  exprimare, în care totul se creează pe parcurs, tehnici compoziționale care se găsesc în muzica lui Bela Bartok și modurile artificiale create de Anatol Vieru, la care apelez foarte des.

I.C.: Care sunt proiectele tale pentru viitorul apropiat?
P.P.: Îmi propun să compun piese accesibile publicului larg și instrumentiștilor. Deasemenea, ca orice compozitor, vreau să las o amprentă personală cât de mică în lumea mare a muzicii.


Niciun comentariu: