marți, 27 noiembrie 2012

Archaeus pe scena Filarmonicii Moldova




Festivalul Muzicii Româneşti s-a încheiat printr-un concert cameral  desfăşurat  sâmbătă, 3 noiembrie la Filarmonica de Stat Moldova, ce a prilejuit publicului întâlnirea cu maestrul Liviu Dănceanu în calitate de compozitor şi de mentor al Formaţiei  Archaeus.
Personalitate a vieţii muzicale contemporane,  compozitorul, dirijorul, publicistul şi profesorul Liviu Danceanu este moldovean de origine, născut la Roman, în 1954. După ce a absolvit Conservatorul „C. Porumbescu” din Bucureşti, în 1980, secţia Compoziţie, la clasa profesorului Ştefan Niculescu, dorinţa de a se perfecţiona l-a determinat să-şi continue studiile post-universitare în ţară şi în străinătate (Seminarul Internaţional de Compoziţie de la Kazimiersz-Dolny, Polonia – 1984). Au  urmat călătorii de studii şi stagii de documentare la Londra, Praga, Varşovia, Moscova şi Paris. Autor al unui număr impresionant de compoziţii încă din anii 80, elaborate în genuri diferite (operă, simfonie, concert instrumental, muzică de cameră, corală, electronică, teatru instrumental, muzică de film, de scenă), Liviu Dănceanu a dovedit în nenumărate rânduri că este un mânuitor desăvârşit de timbre, structuri, sonorităţi, asociind şi combinând elemente dintr-un areal stilistic vast, de la valorificarea intonaţiilor cu caracter arhaic, ecouri ale tradiţiei sonore de tip vest-european, până la abordarea modernităţii din perspectiva artistului conştient de înglobarea experimentului într-o muzică a sintezelor. Din 1985, este fondatorul şi conducătorul Atelierului de muzică contemporană „Archaeus”, cu care a participat la numeroase festivaluri internaţionale (Paris, Viena, Salzburg, Budapesta, Geneva, Berlin, Munchen, Copenhaga, Roma, Torino, Cleveland, etc) şi a înregistrat pentru Societatea Română de Radiodifuziune şi pentru posturi de radio străine opus-uri variate stilistic, de la creaţii valorificând muzica bizantină, până la lucrări în premieră din repertoriul contemporan.
Preşedinte al SIMC, (1991-1994), director al Festivalului „Săptămâna Muzicii Noi” (1991-1996 şi 2001-2002), director al Festivalului International „Zilele Muzicii Contemporane” din Bacău, Liviu Dănceanu este cunoscut şi prin conferinţele susţinute la universităţi  sau în cadrul unor asociaţii muzicale din Torino, Munchen, Moscova, Lyon, Oldemburg, Chişinău. Volumele de muzicologie şi estetică muzicală - Anotimpurile muzicii,(o istorie eliptică şi didactică a muzicii savante),Contribuţii la epistemologia muzicii, Cartea cu dansuri, Cartea cu instrumente, Seminarii în cheia do, Jurnal de citit ascultând muzica,precum şi numeroasele studii, articole, cronici, interviuri, în presa românească şi străină, reprezintă contribuţii profesioniste la cunoaşterea fenomenului sonor, în toată complexitatea manifestărilor sale. Pentru activitatea lui individuală excepţională sau împreună cu formaţia Archaeus a obţinut numeroase premii dintre care amintim: Premiul “George Enescu” al Academiei Române (1989); Premiul criticii muzicale, 1991; Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor (1988, 1990, 1994); Menţiune la Concursul de Compoziţie “Antidogma Musica” de la Torino (1994), Premiul Publicaţiei, Muzica Azi, 1996, etc.
Din 1990, Liviu Dănceanu este profesor de istoria muzicii, compoziţie muzicală, estetică şi stilistică la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
Cu ocazia concertului cameral susţinut de formaţia Archaeus compusă din Anca Vartolomei, violoncel, Rodica Dănceanu, pian, Dorin Gliga  oboi, Ion Nedelciu, clarinet, Şerban Novac, fagot, Sorin Rotaru, percuţie, Marius Lăcraru, vioară, am audiat din creaţia lui Liviu Dănceanu 18 duete de caracter (din cele 21), intitulate sugestiv, Exerciţii de admiraţie op. 101. Pentru a înţelege ambianţa muzicală inedită creată de contactul cu această lucrare, concepută sintetic şi sincretic, am apelat la ideile autorului despre  muzica contemporană, exprimate concentrat într-un interviu realizat de Gheorghe Bălţătescu pentru ziarul Deşteptarea, cu ocazia Festivalului Internaţional de la Bacău Zilele Muzicii Contemporane, ediţia de anul acesta: În absolut, arta muzicală contemporană este fiica muzicii expresioniste şi impresioniste, nepoata muzicii romantice şi strănepoata muzicii clasice sau baroce. În relativ ea este pensionara unei rezervaţii, unde compozitori (poate mai mulţi ca niciodată), interpreţi (histrioni sau autentici), un public (cât să încapă la o cină de taină),în sfârşit, o specie de artişti tot mai rară, bizară sau, în cel mai fericit caz, doar exotică ce mişcă şi se poziţionează într-un spaţiu concentraţionar de tipul ghetoului ori cazărmii.
Maestrul a avut dreptate, dacă ne gândim că audiţia unui asemenea opus de referinţă din repertoriul contemporan a reunit, din păcate, un public diminuat numeric, probabil, în cazul nostru, din cauza efortului datorat de multitudinea manifestărilor muzicale din timpul săptămânii. Ei bine, acei ascultători cât să încapă la o cină de taină au fost martorii unor posibile răspunsuri sonore şi literare pe care le-a transmis autorul, celor 18 naţii, (hinduşi, maghiari, chinezi, germani, armeni, japonezi, români, ruşi, spanioli, americani, laponi, arabi, evrei, englezi, greci, francezi, ucraineni, italieni) în funcţie de trăsăturile lor specifice din arealul cultural şi muzical. Atitudinea adoptată  de creator este una postmodernă, evidenţiată din însăşi concepţia generală a lucrării, o succesiune de piese, a căror liant îl constituie prezenţa unor versuri umoristice, la adresa unui popor sau etnii, ce deschid fiecare miniatură, şi care au fost rostite de compozitorul Liviu Dănceanu. Prezenţa acestor bancuri, nu este deloc întâmplătoare, autorul mizează pe reacţia publicului, reuşind astfel, să-l transforme, fără acceptul lui declarat, în interpret.
Relevante au fost asocierile  timbrale propuse de autor pentru a sugera din punct de vedere muzical aspectele pozitive sau negative ale naţiei aflată în discuţie. Dacă hinduşii, prin repartizarea sonorităţii cu numeroase efecte de tril şi glissando la oboi şi violoncel, ne trimiteau cu gândul la imitaţiile cântului netemperat, chinezii, redaţi de percuţie şi pian, ne-au transpus într-o ambianţă sonoră cu caracter ancestral, prin microstructurile intonaţionale modale, valorificarea pedalei, prin efectul de anxietate produs de vibraţia corzilor pianului, etc. Mai mult decât, caracterizarea muzicală a diferitelor civilizaţii sau etnii, a presupus în viziunea compozitorului, o adevărată sinteză a muzicii de tradiţie academică, de la relaţia edificată în manieră directă cu stilurile de tip vest european, până la apropieri de sonorităţile unor creatori importanţi, prin valorificarea unor ritmuri, intonaţii, tehnici de scriitură, sau chiar citate din lucrări de referinţă. Mă refer la sonoritatea elaborată a miniaturii nr. 7: germani, în care, cu ajutorul protagoniştilor timbrali, vioara şi violoncelul, am parcurs într-un limbaj tono-modal un traseu stilistic de la Bach, Mozart, Schubert, până la Wagner. În doar câteva minute de muzică, s-au suprapus idei, motive, teme, într-un proces perpetuu de combinare, fragmentare şi recombinare a materialului sonor.
Spre deosebire de germani, unde citatele sonore au portretizat cele mai bine această naţie, cu o tradiţie muzicală de câteva sute de ani, în cazul românilor (miniatura nr. 10, pentru violoncel şi pian) inspiraţi în creaţiile lor de folclor şi muzică psaltică, autorul a utilizat anumite procedee de scriitură şi de tehnică instrumentală, pentru a reconfigura spaţiul sonor autohton: mă refer la intonaţiile lirice sau de virtuozitate ale pianului cu trimiteri la doina şi jocul românesc, la inserţia unor idei melodice, ritmuri, structuri specifice universului muzical sacru, care deveneau  la rândul lor, ecouri  ale creaţiei lui George Enescu sau Paul Constantinescu. Foarte interesant a fost conceput duetul nr. 19 – francezi: pian şi oboi, în care compozitorul, după expunerea unor citate din Carmen de G. Bizet sau din tripticul simfonic Marea de Claude Debussy,  într-o ambianţă sonoră pastorală, improvizează în spiritul muzicii creatorilor amintiţi, în final, redând într-o notă parodică începutul din Marseilleza. Aceeaşi manieră o regăsim şi în ultima miniatură, nr. 21 – italieni: clarinet şi vioară, unde remarcăm cantabilitatea specifică operei din secolul al XIX-lea, cu citate sau sugestii din lucrările scenice ale compozitorilor Rossini, Verdi, Puccini, alături de virtuozitatea pasajelor din concertele creatorilor baroci, Corelli, Vivaldi, Locatelli etc. Alteori, Liviu Dănceanu combină citatul cu trimiteri la sonoritatea unei etnii prin valorificarea unor formule ritmico-melodice specifice, alături de intonaţii, microstructuri sonore în stilul culturii muzicale respective. Este cazul duetului nr. 18 – greci: vioară şi percuţie, în care, după intonarea unui fragment din Epitaful lui Seikilos, ritmul a devenit elementul de construcţie şi de expresie al întregii miniaturi.
Sunt convinsă că lucrarea maestrului Liviu Dănceanu în versiunea interpretativă excepţională a   formaţiei Archaeus va rămâne de neuitat în memoria ascultătorilor din sala Filarmonicii. Pentru că acest opus, intitulat modest Exerciţii de admiraţie, ne-a creat  posiblitatea de a medita în cele 18 duete de caracter la muzici de ieri şi de azi, şi, de ce nu,  la noi înşine.     
           
Loredana Iaţeşen, lector univ. dr. la Universitatea de Arte din Iasi

Festivalul Muzicii Româneşti 2012 - INTERVIU CU SABIN PĂUTZA



Anca Leahu, asist. univ. drd.

Anca Leahu: Stimate Maestre Sabin Păutza, ne aflăm la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Muzicii Românești, desfășurată la Iași, iar dumneavoastră sunteți deja o constantă a acestui eveniment atât prin compozițiile incluse numai anul acesta în patru din concertele derulate pe parcursul săptămânii 29 octombrie – 3 noiembrie 2012, cât și prin interpretările muzicii românești căreia îi descifrați sensurile. Care este importanța unui festival dedicat în exclusivitate muzicii românești pentru compozitori, interpreți și pentru public?

Sabin Păutza: În primul rând, pentru compozitori este important pentru că, într-un festival de muzică românească, au șanse mari să li se cânte lucrările, Ei nu pot crește dacă nu-și aud lucrarea pe care au gândit-o acum. Ascultând-o, își dau seama ce e bine și ce e rău și, atunci, pot progresa în lucrarea următoare. Dacă o țin în sertar, nu se întâmplă nimic. Publicul, la rândul lui, ia cunoștință cu creațiile noi și cei care încă mai așteaptă ceva de la muzica românească pot avea surprize de toate felurile, și plăcute, și neplăcute…

A.L.: La ce nivel vedeți creația muzicală contemporană românească în context universal?

S.P.: Există muzică foarte bună, însă, din păcate, nu este cântată destul. Eu am făcut tot ce am putut pentru a promova muzica românească peste tot. La un moment dat, când eram director de filarmonică în New Jersey, am fost chiar acuzat de naționalism pentru că aduceam soliștii noștri de frunte din România și, mai mult decât atât, nu exista program în care să nu includ lucrare românească. I-am cântat în America pe Silvestri, Paul Constantinescu, Mihai Moldovan, Glodeanu, Capoianu, etc.Însă, există dirijori buni care cântă mult în străinătate și care nu fac așa ceva. Mie mi se pare că este de datoria noastră în primul rând să alegem, să existe un proces de selecție și, din ce ai ales, să propui și unui alt public, nu neapărat numai celui românesc.

A.L.: Ce rol are şcoala componistică ieşeană în peisajul muzical românesc actual?

S.P.: Încă există școală de compoziție la Iași și asta este foarte bine. Sunt tinerii aceștia, pe care îi voi cânta și eu sâmbătă, ce reprezintă o prelungire a ceea ce a fost acum 20-30 de ani în Iași și sperăm ca ei să ducă mai departe roadele acestei școli de compoziție.

A.L.: În ce măsură v-a influențat orașul Iași evoluția creatoare?

S.P.: Pentru mine, a însemnat totul. Eu aici am crescut, aici m-am format. Când am venit în Iași, aveam 22 de ani și nu știam că nu știu. Maestrul Stoia m-a pus din prima săptămână să predau și mi-am dat seama că trebuie să-mi fac ordine în minte și în ceea ce știam la vremea aceea. Aici am început să scriu muzică, aici am început să dirijez, cariera mea de profesor s-a format aici și eu îi datorez Iașului faptul că mi-a dăruit tot ce avea mai bun. Existau câteva zeci de mii de studenți și era un centru universitar foarte puternic, avea o Filarmonică bună, o Operă bună, un Teatru de copii și tineret pentru care eu scris vreo 15 spectacole muzicale. Pentru mine, a fost o provocare extraordinară și mi-a oferit niște satisfacții imense. Deci, Iașul a fost, timp de 20 de ani, totul pentru mine!


Festivalul Muzicii Româneşti 2012 - Portret componistic al Iaşului contemporan




Sâmbătă, 3 noiembrie, ora 17, în sala Filarmonicii de Stat Moldova Iaşi a avut loc concertul simfonic intitulat Compozitori ieşeni. Au fost prezentate lucrări de Bogdan Chiroşcă, Ciprian Ion, Viorel Munteanu, Beniamin Harii, Tudor Chiriac şi Sabin Păutza, în interpretarea Orchestrei MuzArt.
Prezentarea a fost realizată de drd. Mihaela-Georgiana Balan, care s-a remarcat prin limbajul de specialitate adecvat şi adaptat publicului, fapt ce a contribuit la îmbogăţirea percepţiei asupra creaţiilor incluse în program.
 Orchestra MuzArt, aparţine Asociaţiei Culturale cu acelaşi nume, înfiinţată în anul 2011 în parteneriat cu Universitatea de Arte George Enescu. La pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul Sabin Păutza, care este şi preşedintele de onoare al Asociaţiei MuzArt.   
Concertul a început cu Simfonia de cameră a compozitorului şi dirijorului Bogdan Chiroşcă. Finalizată în anul 2011, lucrarea este realizată în 3 părţi contrastante. Ascultând această muzică dinamică, scrisă într-un limbaj tono-modal, încadrată în stilul general neoclasic, am remarcat orchestraţia strălucitoare. Traseul muzical a continuat cu al doilea moment - piesa pentru orchestră Prin Voloseni, a compozitorului Tudor Chiriac. Opus-ul luminează ritmica percutantă a jocului popular românesc numit corăghească, îmbrăcat în timbrul sugestiv al instrumentelor de percuţie. Violonistul Laurenţiu Busnea, concertmaestrul orchestrei a avut pasaje solistice reuşite.
În continuare am ascultat primele două secţiuni din Concertul pentru flaut şi orchestră - Umbre şi geneze - scris de compozitorul Viorel Munteanu, avându-l ca solist pe flautistul Cătălin Opriţoiu. Concertul se impune printr-o melodică variată şi o ritmică deosebit de complexă, cu întrepătrunderi de poliritmii şi polimetrii. În prezent, Cătălin Opriţoiu, lector universitar doctor la Facultatea de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică,  solist permanent al Orchestrei Simfonice din Bucureşti, a dovedit o tehnică instrumentală deosebită, ce s-a evidenţiat prin efectele realizate la  flautele   în sol, alto şi  piccolo.
În partea a II-a a programului am ascultat o lucrare novatoare, caracterizată prin pregnanţă sonoră şi stil descriptiv. Resemnare,  passacaglie pentru orchestră, scrisă de Ciprian Ion a fost interpretată în primă audiţie.  Am urmărit expunerea unor sonorităţi ample, în totală concordanţă cu opţiunile timbrale ale compozitorului. Partidele instrumentale s-au sincronizat sub conducerea maestrului Sabin Păutza. Din punct de vedere stilistic au fost evidenţiate scurte momente solistice la unele partide din ansamblul orchestral, iar culminaţia lucrării din final, a fost ca un ecou sonor al resemnării, al acceptării condiţiei umane în acest univers finit.
      Ne-am bucurat şi de prezenţa tânărului compozitor Beniamin Harii, absolvent al Universităţii de Arte George Enescu. Poemul simfonic a constituit o pată de culoare artistic înveşmântată, prin cromie, ritm şi dinamizarea tempo-urilor.
În final am audiat Jocuri IV de Sabin Păutza.  Sincronizarea violonistului  Florin Croitoru cu orchestra a condus la o redare autentică a lucrării. Am observat suave treceri de la părţi descriptive, proprii ethosului popular, la pasaje de dialog între solist şi orchestră.
Privind din interiorul acestei cupole a creatorilor contemporani ne-am îndreptat gândul la trăsăturile generale ale lucrărilor interpretate în cadrul Festivalului Muzicii Româneşti: specific naţional, autenticitate, inovaţie şi nu în cele din urmă, profunzimea mesajului artistic. 


Simona Elena Ţărnă, masterand anul II
Alina Mihaela Bondoc, masterand anul II