Luna noiembrie a readus în viaţa iubitorilor de cultură şi arte din Iaşi un eveniment mult aşteptat şi mediatizat: Festivalul Muzicii Româneşti, aflat la a XIV-a ediţie. Anul acesta, organizarea festivalului a fost posibilă prin eforturile unite ale Universităţii de Arte „George Enescu” şi a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, cu sprijinul semnificativ al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
Programul festivalului a fost încărcat, divers, minuţios organizat, cuprinzând manifestări pe fiecare palier al domeniului muzical: interpretativ (printr-o serie de concerte simfonice, recitaluri camerale sau vocal-instrumentale desfăşurate în fiecare seară din cadrul acestei săptămâni), ştiinţific (prin Simpozionul naţional studenţesc „Musicologia mirabilis” care a avut loc pe 20-21 noiembrie), componistic (prin Concursul naţional de compoziţie „Al. Zirra”, a cărui gală a fost programată pentru ultima zi, 21 noiembrie).
În seara zilei de joi am asistat la un recital cameral susţinut de ansamblul de Muzică Nouă „Profil”, creat în scopul promovării tinerilor compozitori români cu sprijinul Fundaţiei „Ernst von Siemens” din München şi al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. De la bun început, scopul acestei formaţii a fost extinderea repertoriului muzical abordat spre toate zonele geografice şi stilistice ale muzicii actuale de calitate. Ansamblul este alcătuit dintr-un număr variabil de instrumentişti, în total având 15 muzicieni cu nume notorii în România. În cadrul recitalului de la Iaşi, formaţia a fost reprezentată de către Diana Moş (vioară), Marian Movileanu (violă) şi Adriana Maier (pian). Formaţi la Universitatea Naţională de Muzică, aceştia s-au afirmat anterior ca solişti de valoare, desfăşurând o activitate concertistică prodigioasă, atât în ţară, cât şi în străinătate, interpretând lucrări atât din repertoriul muzical românesc cât şi universal. În prezent, ei activează în diverse orchestre, formaţii camerale sau în învăţământul universitar bucureştean. Având o bogată experienţă de scenă şi numeroase stiluri abordate, cei trei instrumentişti au atins o maturitate conceptuală şi interpretativă evidentă şi în cadrul recitalului susţinut la Iaşi.
Evenimentul a avut loc în Sala Studio a Universităţii de Arte din Iaşi, cuprinzând un program amplu de muzică românească modernă şi contemporană.
Prima lucrare audiată a fost Sonata pentru pian şi vioară op.14 de Pascal Bentoiu. Concepută în două părţi, lucrarea se configurează sub forma unui cuplu antinomic, ale cărui componente se află în relaţie de corespondenţă. Liantul este reprezentat de segmentul tematic generator pentru materialul sonor al ambelor părţi, în timp ce modul de tratare, dezvoltare şi evoluţie a acestuia determină dualismul sonatei:
- în partea I, discurs eterogen – în partea a II-a, discurs omogen,
- travaliul evolutiv al materialului prin dezvoltare (în partea I) – variaţie continuă (în partea a II-a),
- melodie cursivă – melodie fragmentată, mozaicată,
- ritm liber – ritm motoric,
- tempo aşezat (partea I - lento) – rapid (partea a II-a - Animato),
- agogică fluctuantă (partea I - un poco rubato) – stabilă (în partea a II-a).
Aceste dihotomii întăresc unitatea lucrării, evidenţiind legăturile care se stabilesc între componentele omoloage. Audierea lucrării creează o atmosferă cu diverse conotaţii în cele două mişcări: partea I, are un ethos contemplativ, prin melodia cu caracter doinit şi rezonanţe arhaice, iar partea a II-a aminteşte de ritmurile muzicii americane prin ritmicitatea pregnantă şi pulsaţia dinamizantă. Din punct de vedere interpretativ, violonista Diana Moş şi pianista Adriana Maier au reliefat o paletă largă de similitudini şi contraste, prin subtilităţi dinamice şi tehnice de mare efect.
Cea de-a doua lucrare, Melos pentru violă solo de Irina Odăgescu-Ţuţuianu, mi-a lăsat impresia generală a unor sonorităţi în stil enescian, materializat sub forma formulei cromatice întoarse (cu intercalarea unuia sau a mai multor sunete între cadrele reper ale cromatismului diatonic), a principiului compoziţional bazat pe constanţa ideilor şi variaţia microstructurală perpetuă. Atmosfera generală a acestei lucrări este similară cu cea a Octuorului enescian, prin necesitatea organică indusă conştiinţei ascultătorilor familiarizaţi de a asimila şi filtra evenimentele sonore cu participarea completă a minţii şi sufletului. Concepută după ideea generală a unei simetrii formale, lucrarea are la bază un material tematic complex, abundent în oscilaţii cromatice cu valenţe expresive deosebite, readus în final prin multiple transformări interioare. Muzica acestei lucrări ascunde semnificaţii semantice adânci, viola având un rol esenţial prin timbrul cu rezonanţe telurice, evidenţiate prin expunerea monodică. Violistul Marian Movileanu a construit un discurs muzical complex, punând accent pe căldura şi catifelarea sunetului, pe expresivitatea şi fluenţa interpretării. Am apreciat modul în care a reuşit să creeze un plan intermediar între compozitor şi auditor prin propria concepţie asupra lucrării – o perspectivă matură, profundă şi având conotaţii ancestrale.
Lucrarea lui Dan Dediu pentru vioară solo, intitulată A la recherche de la Marseillaise de Stravinsky a adus o schimbare de atmosferă a recitalului prin factura parodică inserată în prelucrarea imnului francez. Compus în 1792 de către compozitorul Rouget de Lisle, iniţialul „chant de guerre pour l’armée du Rhin” a devenit după trei ani imnul naţional al Republicii Franceze, iar după mai bine de un secol, a fost valorificat de Igor Stravinsky în compoziţia sa pentru vioară solo sub forma unei prelucrări de mare virtuozitate instrumentală, unde tema Marseillaisei este adusă în multiple ipostaze. Continuând direcţia compozitorului de origine rusă, Dan Dediu a recurs la aceeaşi temă a imnului, pe care a disipat-o fragmentar în structuri armonice şi melodice variate, inducând o percepţie deformată a acesteia. Tenta caricaturală este evidentă în distorsionarea melodiei, în suprapunerea a două planuri sonore la intervale de secundă, generând sonorităţi puternic disonante, în elementele diverse de tehnică violonistică (pizzicato, spiccato, coarde duble). Sintaxa este de asemenea diversificată, alternând expunerea monodică sau omofonă a Marseillaisei cu prelucrări variaţionale, pasaje improvizatorice libere în scriitură polifonică sau heterofonică. Violonista Diana Moş a dovedit o mare uşurinţă tehnică, redând apariţiile mozaicate ale imnului cu alura unui eroism tragi-comic, potrivită caracterizării lumii din zilele noastre.
Următoarea lucrare audiată, Concertstück pentru violă şi pian de George Enescu, a devenit una din capodoperele repertoriului cameral, impunându-se în conştiinţa ascultătorilor de orice tip prin melodismul tipic enescian, prin concepţia componistică focalizată asupra sensului muzical generalizant şi a transmisibilităţii acestuia. Tematismul clar conturat, expus pe fondul unor armonii limpezi, predispune la deschiderea ascultătorului spre astral, spre înalt. Interpretarea oferită de Marian Movileanu şi Adriana Maier s-a remarcat prin unitatea stilistică, tehnica impecabilă, sonorităţile rafinate, dezvăluind afinitatea compozitorului pentru subtilitatea realizării nuanţelor.
Bowstring pentru vioară solo, evidenţiază preferinţa compozitorului Nicolae Brânduş pentru valorificarea variatelor posibilităţi de tehnică instrumentală şi a efectelor timbrale specifice violinei: flageolette, tremollo-uri dense, glissando-uri rapide, succesive, pe suprafeţe sonore mari, în direcţie atât ascendentă cât şi descendentă, momente de pizzicato, vibrato-uri largi, exagerând sonoritatea, pasaje scalare foarte rapide, în ambele direcţii. Toate aceste aspecte determină un discurs muzical fragmentat, discontinuu, în care „frânturile” de melodie alternează cu elemente de tehnică pură. La nivel arhitectonic, am sesizat o formă simetrică vagă, dată de pasajele heterofonice cu sunete lungi prezente atât în incipit cât şi în finalul lucrării.
Ultima lucrare, intitulată Latebrae, este compusă de Dan Dediu şi destinată unui grup de trei instrumente format din vioară, violă şi pian. Melodia este expusă mai ales la instrumentele cu arcuş, transferată de la vioară la violă prin heterofonie la intervale foarte apropiate (semiton, ton). Intervenţiile pianului au rol de contrapunctare a liniei expuse la celelalte instrumente prin acorduri cluster şi pasaje în stil punctualist. Desfăşurarea sonoră a acestei lucrări, caracterizată prin accente lugubre, ar putea fi considerată un simbol al universului haotic în care trăim, sugerând lipsa de sens a cadrului opac în limitele căruia mulţi îşi desfăşoară existenţa în prezent.
Recitalul s-a desfăşurat, aşadar, sub semnul călăuzitor al muzicii contemporane de orientare tradiţionalistă şi avangardistă (cele două direcţii fiind interdependenente), iar din punct de vedere interpretativ, a lăsat rezonanţele unei apariţii scenice elitiste, de înaltă clasă.
Mihaela Balan
Anul I master
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu