marți, 13 aprilie 2010

Frederic Chopin – Bicentenar de la naşterea compozitorului


La 1 martie s-au împlinit 200 de ani de la naşterea compozitorului polonez Frederic Chopin, devenit în timp un punct de reper pentru creatorii secolului XX, o notorietate în istoria pianisticii prin inovaţiile tehnice, şi de asemenea, un idol al melomanilor ultrasensibili, Chopin însuşi fiind un artist cu o gândire muzicală profundă şi trăiri sufleteşti intense.

Încadrat de teoreticieni în curentul romantic, Chopin nu se considera parte integrantă din marea mişcare „Sturm und drang” apărută încă de la începutul secolului al XIX-lea. Nu era înţeles de contemporanii săi şi nici el nu se exprima public în legătură cu arta romantică. Era de părere că muzica lui Liszt este vulgară, îi displăceau compoziţiile lui Schumann, nu avea nimic de spus despre Berlioz sau Mendelssohn, deşi era în relaţii bune cu toţi aceşti artişti importanţi. Este ştiut că nu agrea muzica lui Beethoven, singurii compozitori apreciaţi cu adevărat fiind Bach şi Mozart. Îşi făcuse cunoştinţe, relaţii, prieteni, mai ales în mediul aristocratic, frecventând saloanele din înalta societate. Elevii şi-i alegea cu grijă din aceleaşi cercuri de aristocraţi. A pătruns în lumea pariziană la vârsta de 21 de ani şi a rămas în occidentul Europei până la sfârşitul vieţii. A intrat în contact cu personalităţi din toate domeniile, precum scriitorii Honoré de Balzac, Victor Hugo, Alfred de Vigny, Heinrich Heine, Alphonse de Lammartine, George Sand, pictorii Eugène Delacroix, Jean Auguste Ingres, compozitorii Franz Liszt, Gioacchino Rossini, Vincenzo Bellini, Luigi Cherubini, Giaccomo Meyerbeer, Hector Berlioz.

Contemporanii îl vedeau drept un veritabil gentleman, preocupat mereu de stilul vestimentar, de maniere, de situaţia politică a Europei, fără fervoare revoluţionară, ci cu atitudinea unui om care face conversaţii în societate. Biografii au găsit ca sintagmă sintetizantă a tipologiei sale sociale „aristocraţia reţinută”.

În copilărie era pasionat de teatru. O formă puerilă de teatru, şi totuşi... plină de substanţă. Avea o înclinaţie ciudată pentru tot felul de scene în care apărea ca măscărici, scene în care mima cu o putere de expresie ieşită din comun. Ajungând la vârsta maturităţii, această pasiune s-a menţinut într-o formă metamorfozată, adaptată lumii aristocrate pariziene în care trăia. Gustul pentru ironie – o ironie amară, ironie gratuită, cu o uşoară nuanţă de melancolie, până la sarcasmul cel mai acid.

În scrisorile sale, cercetătorii au observat o sinceritate debordantă, uneori chiar periculoasă pentru situaţia lui de emigrant stabilit în Franţa. Se consideră că Chopin scria cu mare uşurinţă. Avea o putere de observaţie ascuţită asupra oamenilor şi evenimentelor. Ştia să rezume în câteva cuvinte un caracter sau o situaţie, cu priceperea unui prozator preocupat de subtila analiză psihologică a personajelor descrise.

Chopin mai avea un talent ascuns: din când în când desena, realizând schiţe interesante care au suscitat atenţia biografilor săi. Comparând o pictură în acuarelă a contemporanului său Felix Mendelssohn Bartholdy cu unul din puţinele desene realizate de Chopin pe parcursul vieţii, au fost observate câteva deosebiri sugestive pentru muzica creată de cei doi compozitori romantici. Mendelssohn-Bartholdy pictase un peisaj de munte cu cer senin, respectând regulile desenului clasic. Rezultatul – o ilustraţie transparentă, convenţională. Desenele lui Chopin erau o materializare a tendinţei de interpretare a realităţii dincolo de contururile vizibile. Schiţele sale erau trasate cu o mână sigură, ţintind către un anumit efect şi cu scopul de genera un anumit sentiment. Mai precis, erau nişte... caricaturi, pline de vigoare, incisive, evitând proporţiile corecte ale personajelor şi redând diverse particularităţi comice. Desenele lui Chopin înfăţişează oamenii dintr-o perspectivă personală, cu tot ce au ei mai tipic, mai expresiv, chiar dacă deveneau ridicole, groteşti. Într-un desen din perioada legăturii cu George Sand, scriitoarea este redată cu un aspect nu tocmai atrăgător, iar Frederic, urcând o scară, are un aspect extrem de fragil şi un nas exagerat de mare! Aceste tendinţe ale compozitorului polonez ar putea fi interpretate drept fugă de realitatea concretă; dar Chopin îşi manifesta, poate, necesitatea de a sublinia caracterul veridic al acesteia prin îngroşare a detaliilor semnificative.

M-am îndepărtat de aspectele arhicunoscute ale personalităţii lui Frederic Chopin, deoarece mi-am propus să aduc în atenţie alte detalii, mai puţin cunoscute, din universul său artistic, interiorizat şi ascuns de privirile indiscrete ale admiratorilor şi cunoscuţilor contemporani. Căutând informaţii despre compozitor şi în vasta bază de date a „creierului atotştiutor” de la ora actuală, descoperit prin Google, am fost şocată să găsesc informaţii false, speculaţii, adevărate invective la adresa personalităţii lui Chopin, a cărui viaţă personală a devenit, ca şi în cazul altor mari compozitori, o piaţă cu desfacere publică pentru diverse picanterii şi „bârfe” perpetuate într-un mod revoltător. Consider că orice nume notoriu, indiferent de domeniul de activitate, condiţiile de viaţă, educaţie şi formare intelectuală sau artistică, trebuie respectat pentru contribuţiile sale, pentru viziunea progresistă şi curajul de a fi schimbat ceva în lumea în care trăim! A căuta diverse metode de a-i detrona de pe piedestalul câştigat prin eforturi ştiute numai de personalităţile în cauză denotă lipsa de respect pentru cultură, lipsa de pasiune pentru adevărata artă, şi o atitudine de potenţial paparazzi, care urmăreşte fantome ale trecutului...


Mihaela Balan, anul IV


Un comentariu:

Elizuc spunea...

Felicitari pentru nota personala din final, si mai ales pentru atitudine. E singurl mod de a manifesta aprecierea pentru mostenirea noastra.

Felicitari si pentru blog. La mai dese si la fel de frumoase posturi!