vineri, 12 februarie 2010

TRIBUNA TINERILOR INTERPREŢI – O nouă seară a tinerilor artişti ieşeni


Tineri, talentaţi, plini de avânt şi strălucire scenică. Acestea sunt adjectivele potrivite caracterizării succinte a celor patru solişti care au concertat pe scena Filarmonicii ieşene marţi seară, 9 februarie 2010.

În evoluţia fiecărui artist, există nişte trepte de afirmare care trebuie cucerite una câte una, cu răbdare şi pasiune. Impresia cu care am plecat de la acest concert a fost a cea unei noi cuceriri în cariera celor patru tineri interpreţi – Andrei Stanciu, Teodora Stoica, Corina Gavrilă şi Sorin Munteanu, studenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi – pe care am mai avut ocazia să îi ascult în diverse formule: solo, duo, cvartet, cu sau fără acompaniament orchestral. De fiecare dată am plecat de la recitalurile sau concertele susţinute cu atitudinea unui ascultător împlinit, mulţumit de viaţa pe care ei o insuflă muzicii, şi încântat, totodată, să observe cum tinerii interpreţi „cresc”, se dezvoltă firesc, asimilează în bogăţia şi profunzimea gândirii lor muzicale. Într-un un singur cuvânt, se maturizează!

Publicul ieşean îi cunoaşte deja pe cei patru din concertele anterioare susţinute în calitate de solişti, dar şi din prestaţia deosebită pe care o au în cadrul recitalurilor camerale pe care le susţin în formula de cvartet de coarde, cunoscut sub numele de „Ertho”, aflat sub îndrumarea prof. univ. dr. Bujor Prelipcean. Reuniţi în seara zilei de marţi în cadrul unui eveniment artistic special, ei şi-au pus în valoare calităţile solistice, arătându-se capabili să evolueze pe scenă ca interpreţi individuali. Părerea mea este că, indiferent de formula adoptată, cei patru sunt mereu ca o familie unită, întemeiată pe comunicare şi trăiri aproape la unison.

Programul concertului a fost echilibrat conceput, variat din punct de vedere istorico-stilistic, conţinând trei lucrări valoroase din epoci diferite. Simfonia concertantă pentru vioară şi violă de Mozart, o adevărată bijuterie sonoră a clasicismului muzical, apoi Concertul nr.1 pentru violoncel de Saint-Saëns, o adevărată probă de virtuozitate tipică perioadei romantismului, iar la final Concertul pentru violă de William Walton, o mixtură de elemente stilistice, compusă în secolul XX.

Prima lucrare din program, Simfonia concertantă pentru vioară şi violă în Mib major, KV 364, de Wolfgang Amadeus Mozart, a avut un impact puternic asupra publicului prin relaţia atentă de dialogare dintre soliştii Andrei Stanciu şi Teodora Stoica, studenţi la Facultatea de Interpretare muzicală, specializarea vioară, la clasa prof.univ.dr. Bujor Prelipcean. Cei doi au mai interpretat împreună Concertul pentru două viori în re minor de Johann Sebastian Bach în mai 2008, dovedind în timp o frumoasă evoluţie a capacităţii de comunicare reciprocă. În cazul Teodorei Stoica, de această dată am asistat la un debut instrumental în calitate de interpretă violistă, ea având în spate aproximativ 18 ani de studiu la vioară. Atrasă de timbrul deosebit al violei, s-a ambiţionat să încerce şi acest instrument. De altfel, părerea lui Andrei Stanciu în legătură cu lucrarea interpretată este că Mozart iubea, probabil, mai mult viola decât vioara, deoarece, momentele destinate acesteia sunt mai pline de muzică decât replicile violinei. Am apreciat subiectivismul solistului în măsura în care concertul mi-a revelat substanţialitatea timbrală a violei, ale cărei intrări aveau deseori în percepţia mea muzicală ecourile unui violoncel cald, bogat în armonice şi culori expresive. Dialogul dintre cei doi instrumentişti a reliefat concentrarea lor la unison, atenţia reciprocă pentru trăirile şi subtilităţile interpretative ale celuilalt.





A doua lucrare, Concertul nr.1 pentru violoncel şi orchestră în la minor op.33 de Camille Saint-Saëns, l-a avut ca solist pe Sorin Munteanu, student la Conservatorul din Iaşi, la clasa prof. univ. dr. Dan Prelipcean. El este şi mezinul cvartetului „Ertho”, dar cu nimic mai prejos decât colegii săi din punct de vedere valoric. Conceput într-o singură parte, concertul a fost gândit, probabil, după modelul lisztian al formei monolitice, în care principiile arhitecturale specifice unei singure secţiuni se răsfrâng asupra întregului gen. Solicitantă sub aspect tehnic, lucrarea a evidenţiat virtuozitatea tânărului violoncelist, interpretarea atent cizelată tehnic, dar mai ales expresivitatea penetrantă, sunetul deosebit de frumos al solistului în toate registrele. Sorin a mai interpretat pe scena filarmonicii din Iaşi în noiembrie 2007 Concertul pentru violoncel în re minor de Edouard Lalo, dovedind încă de pe atunci o personalitate artistică puternică, conturată în direcţia unei acurateţi stilistice deosebite şi a cultivării unui sunet cald, rotund, consistent.




Seara s-a încheiat cu o lucrare din muzica primei jumătăţi a secolului XX, anume Concertul pentru violă şi orchestră de William Walton. Deşi compozitorul reprezintă şcoala britanică de compoziţie, lucrarea acestuia se caracterizează prin elemente de eclectism stilistic, îmbinând sonorităţi folclorice, unele având chiar rezonanţe ale muzicii americane, cu elemente de gândire neoclasică (tematismul bine conturat, prelucrări bazate pe repetiţii, secvenţe, imitaţii, dialoguri ample între instrumentul solist şi orchestră). Compus în 1929, concertul a fost dedicat violistului Lionel Tertis, având un caracter pregnant de virtuozitate şi devenind o lucrare de referinţă din repertoriul de gen. Corina Gavril, studentă de asemenea la Universitatea de Arte, la clasa conf. univ. dr. Constantin Stanciu, violistă cu numeroase apariţii scenice atât în recitaluri, cât şi în concerte solistice, s-a arătat şi de această dată ca interpretă cu personalitate viguroasă, insuflând concertului o nuanţă temperamentală aparte. Tehnica minuţios studiată, frazarea logic gândită, arcuită în fraze ample, cu numeroase culminaţii interioare, au conferit lucrării o interpretare de nivel înalt.


M-am bucurat să-l revăd pe scena filarmonicii ieşene pe maestrul Cristian Oroşanu, aflat în plină ascensiune a carierei dirijorale. Echilibrul concepţiei artistice asupra lucrărilor din program s-a evidenţiat în cadrul concertului prin dialogul permanent pe care l-a mediat între solişti şi membrii orchestrei, prin raportul dinamic minuţios realizat între partide pentru evidenţierea anumitor momente, intrări solistice, expuneri tematice, imitaţii sau dialoguri. Cristian Oroşanu face parte din generaţia tinerilor dirijori care aduc sufluri expresive noi, urmărind reîmprospătarea muzicii fără alterarea conţinutului impus în conştiinţa ascultătorilor prin interpretări de referinţă.


Calitatea redării partiturilor a eclipsat orice alte surse de neplăcere pentru iubitorii de muzică prezenţi la concert. În ciuda frigului din sală, pătrunzător până în „măduva oaselor”, cum obişnuiesc să spună moldovenii, muzica a avut efectul miraculos de atracţie a puterii calorice prin concentrarea auditorilor asupra evenimentelor artistice. Pentru că o audiţie de succes presupune crearea unui câmp de circulaţie liberă a energiilor umane, stimulate prin sensibilizarea simţurilor, deconectarea minţii şi delectarea inimii. Astfel, muzica s-a detaşat complet de realitatea materială a sălii friguroase, a luminii difuze, menită parcă să creeze atmosfera unei seri romantice, sau a unor spectatori mai puţin interesaţi de actul de performanţă în plină desfăşurare, butonând telefoanele, căscând nedumeriţi sau, aşa cum s-a manifestat un vecin de-al meu, ieşind din sală în mijlocul concertului. Din fericire, numărul lor a fost nesemnificativ, iar contextul focalizării majoritare a atenţiei asupra muzicii mi-a creat impresia că potenţialii „perturbatori” devin nişte „outsiders”, nişte intruşi, un fel de „tentaţii” dinafară, menite să rupă conexiunile create între scenă şi sală.

Un concert de reală valoare se situează însă mai presus de orice factori exteriori, dincolo de orice materialitate sau elemente fizice, aşa cum au reuşit să ne rupă de realitatea cotidiană şi să ne traspună într-o sferă superioară de trăire artistică cei patru solişti, alături de dirijorul Cristian Oroşanu şi orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iaşi. Sincere felicitări şi aşteptăm cu nerăbdare următoarea manifestare de un asemenea calibru!


Mihaela Balan
Anul IV Muzicologie