sâmbătă, 11 decembrie 2010

FESTIVALUL MUZICII ROMÂNEŞTI 2010 - Concert simfonic extraordinar la Filarmonica din Iaşi


Vineri, 19 noiembrie, în sala Filarmonicii „Moldova” din Iaşi a avut loc un concert simfonic „extraordinar”, organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Muzicii Româneşti. Programul a cuprins patru lucrări de referinţă din repertoriul secolului XX : Suita brevis de Vasile Spătărelu, Concertul pentru pian şi orchestră nr.2 de Pascal Bentoiu, Concertul pentru orchestră de coarde nr.1 de Sigismund Toduţă şi Poema română op.1 de George Enescu. Orchestra a fost condusă de maestrul Valentin Doni, dirijor permanent al filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău.

Prima lucrare a revenit în repertoriul orchestrei filarmonicii ieşene după o absenţă îndelungată, fiind prezentată în primă audiţie în iunie 1985. Deşi stilul general al lucrării este evident în trăsăturile discursului muzical şi sugerat totodată prin titlu, făcând trimitere la epoca barocă, am remarcat şi elemente aparţinând altor epoci, incluse organic în materialul sonor. Astfel, în unele secţiuni ale suitei, am simţit influenţe modale şi particularităţi melodice specifice şcolilor naţionale de la sfârşitul secolului al XIX-lea, integrate armonios în dramaturgia de factură barocă.

Cea de-a doua lucrare din program este semnată de Pascal Bentoiu, nume notoriu atât în domeniul componisticii, cât şi al muzicologiei româneşti din secolul XX. Concertul nr.2 pentru pian şi orchestră este gândit pe schema macrostructurală a unei forme de sonată la nivelul genului, intenţie materializată pentru prima dată de Franz Liszt prin celebra Sonată în si minor. Astfel, conceptul de „sonată-poem” este reconfigurat în cazul acestui concert prin succesiunea a patru mişcări legate între ele, fiecare având, la rândul ei o altă formă. Astfel, prima şi ultima parte reprezintă secţiunile de expunere şi reexpunere tematică la nivel macroformal. Discursul muzical se caracterizează printr-un polistilism tipic secolului XX, îmbinând influenţe ale dramaturgiei postromantice (similar concertelor de Rahmaninov) cu trăsături impresioniste, pe de o parte diafane, de tip debussyist, pe de altă parte viguroase, motorice, de factură raveliană. Totodată, am simţit elemente din zona şcolilor naţionale din secolul XX, în maniera stravinskiană de elaborare a discursului pianistic (mă refer la Concertul pentru pian şi instrumente de suflat al lui Igor Stravinsky). Melodica amplă, cu armonia preponderent modală, ritmul diversificat, motoric, rolul important acordat compartimentului de percuţie, sunt aspecte care întăresc conexiunile stilistice menţionate. Partea a treia, dedicată exclusiv pianului, mi

s-a părut de o mare inspiraţie lirică, generând o atmosferă intimă şi predispunând la meditaţie visătoare. Poeticitatea acestei secţiuni îmi aminteşte de sonorităţile diafane ale părţii secundare din Concertul pentru pian în Sol major de Maurice Ravel, iar ultima parte se caracterizează prin vigoarea pulsaţiei ritmice şi expresia vulcanică din secţiunea corespondentă a aceluiaşi concert de Ravel. Desigur, similitudinile sunt sugestive doar pentru cadrul stilistic general, substanţialitatea ideilor muzicale fiind de o profundă şi incontestabilă originalitate.

În partea a doua a serii, am audiat mai întâi Concertul nr.1 pentru orchestră de coarde de Sigismund Toduţă. Lucrare consacrată în repertoriul simfonic din ultimele decenii, concertul semnat de compozitorul clujean rămâne un punct de referinţă în componistica românească de inspiraţie folclorică, prin valorificarea originală a unor teme populare, prin unitatea stilistică şi rigurozitatea construcţiei arhitectonice. Lucrarea este destinată unei formaţii orchestrale compuse din două grupuri, după modelul genului de concerto grosso baroc: concertino (câte două instrumente solistice pentru vioara I şi a II-a) şi tutti (restul instrumentelor de coarde). Dinamismul dialogului a fost redat printr-o varietate de culori sugerate prin armonia modală, scriitura intens polifonizată şi densitatea timbrală de aceeaşi factură a instrumentelor de coarde. Tematica lucrării, cu rezonanţe ancestrale, prezentă în fiecare parte în ipostaze variate, este prelucrată în limitele unei sobrietăţi organice a compozitorului, având capacitatea de a se infiltra adânc în memoria ascultătorilor prin substanţa sa profund arhaică.

Concertul s-a încheiat apoteotic cu prima lucrare catalogată cu număr de opus din creaţia lui George Enescu – Poema română op.1. Compusă la vârsta de numai 17 ani, lucrarea este structurată sub forma unei suite cu caracter programatic, ale cărei tablouri se succed în flux continuu. Audiţia poemei a avut un impact emoţional puternic asupra mea, prin bogăţia şi plasticitatea imaginilor, prin suflul romantic al temelor, unele impregnate de o nostalgie similară suitelor simfonice ale lui Edvard Grieg, altele având un caracter rapsodic stilizat, dezvoltate apoi cu mare rafinament artistic. Discursul muzical se desfăşoară aidoma unei poveşti muzicale, în care eroii îşi cântă trăirile cu o intensitate exprimată liber, într-o atmosferă idilică, propice narativităţii temelor. Ascultând această lucrare, orice ascultător sensibil este cuprins de o senzaţie de plenitudine, şi poate să-şi contureze în minte întrebarea retorică: câtă muzică exista într-un tânăr adolescent plecat în aventura vieţii lui pe meleaguri străine?

Un aport deosebit în reuşita acestui concert l-a avut dirijorul Valentin Doni, a cărui forţă de impulsionare s-a revărsat asupra membrilor orchestrei ca un torent, stabilind cu aceştia o relaţie de comunicare directă şi eficientă. Rezultatul s-a concretizat în aplauzele furtunoase ale publicului aflat în extaz la finalul concertului.

Muzica românească a dobândit un nou suflu pe parcursul acestei săptămâni, dovedind auditorilor ieşeni că venirea la un astfel de eveniment merită „sacrificarea” unei seri de vineri în scopul delectării minţii şi sufletului cu un concert de calitate, cu program exclusiv românesc!



Mihaela Balan

Anul I master

FESTIVALUL MUZICII ROMÂNEŞTI 2010 - Recital cameral al ansamblului de Muzică Nouă „Profil”


Luna noiembrie a readus în viaţa iubitorilor de cultură şi arte din Iaşi un eveniment mult aşteptat şi mediatizat: Festivalul Muzicii Româneşti, aflat la a XIV-a ediţie. Anul acesta, organizarea festivalului a fost posibilă prin eforturile unite ale Universităţii de Arte „George Enescu” şi a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, cu sprijinul semnificativ al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Programul festivalului a fost încărcat, divers, minuţios organizat, cuprinzând manifestări pe fiecare palier al domeniului muzical: interpretativ (printr-o serie de concerte simfonice, recitaluri camerale sau vocal-instrumentale desfăşurate în fiecare seară din cadrul acestei săptămâni), ştiinţific (prin Simpozionul naţional studenţesc „Musicologia mirabilis” care a avut loc pe 20-21 noiembrie), componistic (prin Concursul naţional de compoziţie „Al. Zirra”, a cărui gală a fost programată pentru ultima zi, 21 noiembrie).

În seara zilei de joi am asistat la un recital cameral susţinut de ansamblul de Muzică Nouă „Profil”, creat în scopul promovării tinerilor compozitori români cu sprijinul Fundaţiei „Ernst von Siemens” din München şi al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. De la bun început, scopul acestei formaţii a fost extinderea repertoriului muzical abordat spre toate zonele geografice şi stilistice ale muzicii actuale de calitate. Ansamblul este alcătuit dintr-un număr variabil de instrumentişti, în total având 15 muzicieni cu nume notorii în România. În cadrul recitalului de la Iaşi, formaţia a fost reprezentată de către Diana Moş (vioară), Marian Movileanu (violă) şi Adriana Maier (pian). Formaţi la Universitatea Naţională de Muzică, aceştia s-au afirmat anterior ca solişti de valoare, desfăşurând o activitate concertistică prodigioasă, atât în ţară, cât şi în străinătate, interpretând lucrări atât din repertoriul muzical românesc cât şi universal. În prezent, ei activează în diverse orchestre, formaţii camerale sau în învăţământul universitar bucureştean. Având o bogată experienţă de scenă şi numeroase stiluri abordate, cei trei instrumentişti au atins o maturitate conceptuală şi interpretativă evidentă şi în cadrul recitalului susţinut la Iaşi.

Evenimentul a avut loc în Sala Studio a Universităţii de Arte din Iaşi, cuprinzând un program amplu de muzică românească modernă şi contemporană.

Prima lucrare audiată a fost Sonata pentru pian şi vioară op.14 de Pascal Bentoiu. Concepută în două părţi, lucrarea se configurează sub forma unui cuplu antinomic, ale cărui componente se află în relaţie de corespondenţă. Liantul este reprezentat de segmentul tematic generator pentru materialul sonor al ambelor părţi, în timp ce modul de tratare, dezvoltare şi evoluţie a acestuia determină dualismul sonatei:

- în partea I, discurs eterogen – în partea a II-a, discurs omogen,

- travaliul evolutiv al materialului prin dezvoltare (în partea I) – variaţie continuă (în partea a II-a),

- melodie cursivă – melodie fragmentată, mozaicată,

- ritm liber – ritm motoric,

- tempo aşezat (partea I - lento) – rapid (partea a II-a - Animato),

- agogică fluctuantă (partea I - un poco rubato) – stabilă (în partea a II-a).

Aceste dihotomii întăresc unitatea lucrării, evidenţiind legăturile care se stabilesc între componentele omoloage. Audierea lucrării creează o atmosferă cu diverse conotaţii în cele două mişcări: partea I, are un ethos contemplativ, prin melodia cu caracter doinit şi rezonanţe arhaice, iar partea a II-a aminteşte de ritmurile muzicii americane prin ritmicitatea pregnantă şi pulsaţia dinamizantă. Din punct de vedere interpretativ, violonista Diana Moş şi pianista Adriana Maier au reliefat o paletă largă de similitudini şi contraste, prin subtilităţi dinamice şi tehnice de mare efect.

Cea de-a doua lucrare, Melos pentru violă solo de Irina Odăgescu-Ţuţuianu, mi-a lăsat impresia generală a unor sonorităţi în stil enescian, materializat sub forma formulei cromatice întoarse (cu intercalarea unuia sau a mai multor sunete între cadrele reper ale cromatismului diatonic), a principiului compoziţional bazat pe constanţa ideilor şi variaţia microstructurală perpetuă. Atmosfera generală a acestei lucrări este similară cu cea a Octuorului enescian, prin necesitatea organică indusă conştiinţei ascultătorilor familiarizaţi de a asimila şi filtra evenimentele sonore cu participarea completă a minţii şi sufletului. Concepută după ideea generală a unei simetrii formale, lucrarea are la bază un material tematic complex, abundent în oscilaţii cromatice cu valenţe expresive deosebite, readus în final prin multiple transformări interioare. Muzica acestei lucrări ascunde semnificaţii semantice adânci, viola având un rol esenţial prin timbrul cu rezonanţe telurice, evidenţiate prin expunerea monodică. Violistul Marian Movileanu a construit un discurs muzical complex, punând accent pe căldura şi catifelarea sunetului, pe expresivitatea şi fluenţa interpretării. Am apreciat modul în care a reuşit să creeze un plan intermediar între compozitor şi auditor prin propria concepţie asupra lucrării – o perspectivă matură, profundă şi având conotaţii ancestrale.

Lucrarea lui Dan Dediu pentru vioară solo, intitulată A la recherche de la Marseillaise de Stravinsky a adus o schimbare de atmosferă a recitalului prin factura parodică inserată în prelucrarea imnului francez. Compus în 1792 de către compozitorul Rouget de Lisle, iniţialul „chant de guerre pour l’armée du Rhin” a devenit după trei ani imnul naţional al Republicii Franceze, iar după mai bine de un secol, a fost valorificat de Igor Stravinsky în compoziţia sa pentru vioară solo sub forma unei prelucrări de mare virtuozitate instrumentală, unde tema Marseillaisei este adusă în multiple ipostaze. Continuând direcţia compozitorului de origine rusă, Dan Dediu a recurs la aceeaşi temă a imnului, pe care a disipat-o fragmentar în structuri armonice şi melodice variate, inducând o percepţie deformată a acesteia. Tenta caricaturală este evidentă în distorsionarea melodiei, în suprapunerea a două planuri sonore la intervale de secundă, generând sonorităţi puternic disonante, în elementele diverse de tehnică violonistică (pizzicato, spiccato, coarde duble). Sintaxa este de asemenea diversificată, alternând expunerea monodică sau omofonă a Marseillaisei cu prelucrări variaţionale, pasaje improvizatorice libere în scriitură polifonică sau heterofonică. Violonista Diana Moş a dovedit o mare uşurinţă tehnică, redând apariţiile mozaicate ale imnului cu alura unui eroism tragi-comic, potrivită caracterizării lumii din zilele noastre.

Următoarea lucrare audiată, Concertstück pentru violă şi pian de George Enescu, a devenit una din capodoperele repertoriului cameral, impunându-se în conştiinţa ascultătorilor de orice tip prin melodismul tipic enescian, prin concepţia componistică focalizată asupra sensului muzical generalizant şi a transmisibilităţii acestuia. Tematismul clar conturat, expus pe fondul unor armonii limpezi, predispune la deschiderea ascultătorului spre astral, spre înalt. Interpretarea oferită de Marian Movileanu şi Adriana Maier s-a remarcat prin unitatea stilistică, tehnica impecabilă, sonorităţile rafinate, dezvăluind afinitatea compozitorului pentru subtilitatea realizării nuanţelor.

Bowstring pentru vioară solo, evidenţiază preferinţa compozitorului Nicolae Brânduş pentru valorificarea variatelor posibilităţi de tehnică instrumentală şi a efectelor timbrale specifice violinei: flageolette, tremollo-uri dense, glissando-uri rapide, succesive, pe suprafeţe sonore mari, în direcţie atât ascendentă cât şi descendentă, momente de pizzicato, vibrato-uri largi, exagerând sonoritatea, pasaje scalare foarte rapide, în ambele direcţii. Toate aceste aspecte determină un discurs muzical fragmentat, discontinuu, în care „frânturile” de melodie alternează cu elemente de tehnică pură. La nivel arhitectonic, am sesizat o formă simetrică vagă, dată de pasajele heterofonice cu sunete lungi prezente atât în incipit cât şi în finalul lucrării.

Ultima lucrare, intitulată Latebrae, este compusă de Dan Dediu şi destinată unui grup de trei instrumente format din vioară, violă şi pian. Melodia este expusă mai ales la instrumentele cu arcuş, transferată de la vioară la violă prin heterofonie la intervale foarte apropiate (semiton, ton). Intervenţiile pianului au rol de contrapunctare a liniei expuse la celelalte instrumente prin acorduri cluster şi pasaje în stil punctualist. Desfăşurarea sonoră a acestei lucrări, caracterizată prin accente lugubre, ar putea fi considerată un simbol al universului haotic în care trăim, sugerând lipsa de sens a cadrului opac în limitele căruia mulţi îşi desfăşoară existenţa în prezent.

Recitalul s-a desfăşurat, aşadar, sub semnul călăuzitor al muzicii contemporane de orientare tradiţionalistă şi avangardistă (cele două direcţii fiind interdependenente), iar din punct de vedere interpretativ, a lăsat rezonanţele unei apariţii scenice elitiste, de înaltă clasă.

Mihaela Balan

Anul I master