luni, 30 noiembrie 2009

Festivalul muzicii româneşti - Cappella Transylvanica


În cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului Muzicii Româneşti s-a desfăşurat la Iaşi, luni, 12 octombrie, în Sala Ion Baciu a Filarmonicii, concertul coral susţinut de Cappella Transylvanica sub bagheta dirijorală a lui Cornel Groza. Prin tradiţie, formaţia camerală din Cluj a obişnuit publicul cu manifestări artistice de calitate, şi nici de această dată nu a făcut excepţie. Desfăşurat într-o ambianţă intimă din cauza numărului redus de spectatori, concertul a impresionat prin varietatea programului ce a cuprins lucrări cu caracter religios (Tatăl nostru - Dan Voiculescu, Doamne, buzele mele - Gavriil Musicescu, Axion duminical - Ghoerghe Popescu-Brăneşti, Pogorât-a pogorât- Sigismund Toduţă, Fericirile - I. D.Chirescu) şi piese în care sonorităţile folclorice au dominat (Lino Leano - Nicolae Ursu, Jieneasca - Gheorghe Şoima, Să ne veselim oleacă - Constantin Arvinte, Mi sculai lunea tahinale - Şerban Marcu, Ce vii bade târzior, Vai de mine mor de cald - Augustin Bena, Lioara - Constantin Rîpă, Mioriţa - Paul Constantinescu, Trei colinde profane - Vasile Spătărelu).

De remarcat este că omogenizarea membrilor corului în interpretarea pieselor religioase a accentuat atmosfera meditativă, spre deosebire de miniaturile folclorice, care au dinamizat publicul, prin importanţa acordată tempo-urilor antrenante, ritmurilor de joc, melodiilor accesibile (Să ne veselim oleacă) sau efectelor vocale speciale (Pan - Tudor Jarda). Să apreciem totodată că tehnica formaţiei nu se rezumă doar la acurateţea intonaţională, dicţie sau la emisia sonoră. Mai mult decât atât, comunicarea perfectă dintre dirijor şi ansamblu s-a materializat printr-o interpretare elevată, în contextul stilistic al fiecărui compozitor.

Punctul culminant al concertului l-a constituit, după opinia mea, interpretarea Poemului coral Mioriţa de Paul Constantinescu, unde susţinerea vocală ireproşabilă într-un tempo lent, îmbinarea nuanţelor lirice cu cele dramatice ale sonorităţii, au creat o atmosferă emoţionantă.

Tehnica pusă în slujba interpretării a permis valorificarea repertoriului românesc coral, îmbinarea armonioasă a sacrului cu profanul şi în acelaşi timp a demonstrat nivelul artistic ridicat al formaţiei. Concertul susţinut luni, 12 octombrie, aminteşte de ediţia trecută a festivalului, când formaţia corală a filarmonicii clujene, sub conducerea aceluiaşi muzician, a oferit pubicului nostru o altă manifestare la fel de valoroasă. Înfiinţat în anul 1972 şi preluat de Cornel Groza în 1986, ansamblul reflectă viziunea unitară asupra artei corale din Cluj-Napoca. Sperăm să fie un imbold pentru corurile ieşene pe care le-am dori mai des pe scena filarmonicii. Din păcate, în „ecuaţia” serii publicul a ales să fie necunoscuta !



Roxana Maierean, Anul II

marți, 24 noiembrie 2009

Festivalul muzicii româneşti - Culori sonore inedite


Joi 15 octombrie, în Sala Studio a Universităţii de Arte George Enescu, s-a desfăşurat recitalul susţinut de soprana Bianca Manoleanu şi pianistul Remus Manoleanu. Programul a cuprins mai multe cicluri de lieduri şi cîntece contemporane semnate de Pascal Bentoiu, Valentin Timaru, Carmen Petra-Basacopol, Dan Dediu, Viorel Munteanu şi Adrian Pop. În aceeaşi ambianţă artistică s-au lansat cărţile Muzica sub semnul ludic şi Paradigme ludice în muzica românească, două apariţii editoriale recente semnate de Remus Manoleanu şi prezentate în deschiderea recitalului de compozitorii Andrian Pop şi Dan Dediu. Prezenţa în sală a unui număr mic de auditori, format din studenţi şi cadre didactice ale universităţii, a conferit concertului un aer de întâlnire familiară.

Primul ciclu de lieduri Incandescenţe de Pascal Bentoiu pe versuri de Alexandru Miran intitulate Cunoaşterea, Piatră peste piatră, M-am desprins, De ce, ne-au introdus în sfera muzicii postromantice, caracterizată prin crescendo-uri şi decrescendo-uri ale intensităţii sonore, prin contraste tematice, prin linii melodice ample în corespondenţă cu versurile încărcate simbolic. Din punct de vedere interpretativ sensurile poetice şi muzicale ale primei lucrări au prins viaţă, conturînd imagini sonore deosebit de sugestive.

Prin luminozitate şi prospeţime s-ar putea caracteriza Cântecele lui Valentin Timaru - Octombrie, Baladă şi Rugăciune - pe versuri de Ana Blandiana. Concepute simetric, păstrînd strânse legături cu tonalitatea prin cadenţele expresive care conferă ciclului o frumuseţe aparte, acestea au fost interpretate cu gingăşie şi naturaleţe.

Pline de contradicţii s-au dovedit a fi următoarele lieduri Corul insectelor, Corul furnicilor, Corul îngerilor din ciclul Faust II –de Dan Dediu pe versuri de Johann Wolfgang Goethe. Elementele de construcţie armonică, celular motivică sau melodică, alternanţa dintre continuitate şi discontinuitate intonaţională, alături de contrastele dinamice şi agogice au imprimat fiecărei miniaturi vocale o dificultate aparte. Tensiunea şi zbuciumul din primul lied, expresia ludică prezentă în piesa mediană, cursivitatea şi cantabilitatea din finalul ciclului, au fost evidenţiate prin desăvârşita capacitate de relaţionare muzicală existentă între cei doi interpreţi.

Presărat cu motive populare româneşti, ciclul de lieduri Iadul pe Pamânt de Carmen Petra Basacopol pe versuri de Ioan Bogdan Ştefănescu a constituit momentul de apogeu al recitalului. Aspectele care definesc cel mai bine interpretarea acestor lieduri sunt: acurateţe, claritate şi plasticitate, atît în plan vocal cît şi în cel pianistic.

Redarea piesei Cântec (Autoportret) de Viorel Munteanu pe versuri de Lucian Blaga a presupus atenţia sporită pentru construcţia treptată a fiecărei stări emoţionale, în acord cu melodica amplă, intens melismatică.

Liedurile Cum oare s-a înfiripat, Draga mea, Amurgul era roşu, Stăteam în vie, E demult..., semnate de Adrian Pop, pe versuri de Reiner Maria Rilke, au constituit o ultimă filă din paginile acestui recital. Expresivitatea diversă – ludică, meditativă sau evocatoare - , s-a concretizat într-o interpretare, unde orice detaliu de nuanţare, dinamică şi de frazare, a fost atent reprodus.

Prin maturitatea de care au dat dovadă în înţelegerea relaţiei dintre muzică şi text, Bianca şi Remus Manoleanu au confirmat încă o dată imensa valoare care o au în sfera interpretării liedului românesc.


Gabriel Gheorghiu,

anul I Muzicologie


joi, 19 noiembrie 2009

Festivalul muzicii româneşti - Concert cameral – Ad libitum


13 octombrie 2009. Iaşi, Filarmonica de Stat Moldova. Fiind animată de curiozitatea începătorului, m-am grăbit să–mi găsesc un loc în sală, deoarece aveam ocazia să ascult pentru prima dată trei cvartete din universul componistic autohton.

Dar, stupoare...sala goală! Să fie oare vremea posomorâtă de afară motivul absenţei publicului la un asemenea eveniment de anvergură, sau poate ignoranţa, ori criza economică, politică, spirituală...

Deşi evenimentul muzical s-a aflat la cea de-a XIII- a ediţie, iar oraşul a fost înţesat cu afişe care anunţau concertul, receptarea, la fel ca şi în anul precedent, a fost slabă. Muzica de valoare a românilor contemporani pare a nu mai fi „gustată“, iar nume importante din aria de specialitate au devenit refractare faţă de aceasta.

Încercând să fac abstracţie de aceste inconveniente, m-am aşezat pregătită să ascult: Dumitru Bughici (Cvartetul nr.5, op.20) Wilhem Georg Berger (Cvartetul nr.6) şi Radu Paladi (Cvartet) în interpretarea formaţiei camerale Ad Libitum.

Magistral tălmăcit, cvartetul lui Dumitru Bughici, a lăsat impresia dorinţei de recuperare a unor valori componistice universale de la sfârşitul veacului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului XX. Temele opus-ului au susţinut caracterul tradiţional al acestuia şi au evidenţiat simţul clar al dramaturgiei de factură clasico-romantică. Din punct de vedere interpretativ Ad Libitum a redat într-o manieră estompată rupturile de ritm, metru şi sonoritate, modalitate ultilizată şi în cvartetul lui Berger. De asemenea, membrii formaţiei s-au preocupat în cea de-a doua lucrare de accentuarea caracterului improvizatoric al muzicii, - aspect evident şi din titlurile mişcărilor (Balatta, Fantasia) -, momentele în rubato fiind redate sublim, în nuanţe abia perceptibile. La rândul său, Wilhem Berger s-a impus prin stilul specific, marcat de natura modală a limbajului, de preferinţa pentru dezvoltări muzicale în forme ample, pentru mişcări cu alură monumentală.În contrast s-a dezvăluit Cvartetul cu iz pitoresc, cu intonaţii şi ritmuri de joc al lui Radu Paladi, creator ce a pledat totdeauna pentru eficienţa comunicării, a exprimării ideilor muzicale. Prin interpretarea rafinată a formaţiei Ad libitum, prin capacitatea de dăruire totală în momentul actului interpretativ, totalitatea graiurilor muzicale a plăsmuit un univers fascinant, cu amprentă diferenţiată, pentru ca fiecare ascultător să tresară şi să devină atent atunci când aude aceste sonorităţi.


Mădălina Ciuntu, anul III Muzicologie

Festivalul Muzicii Româneşti - Recital vocal-instrumental


Recitalul de marţi, 13 octombrie, desfăşurat în Sala Studio a Universităţii de Arte, ne-a oferit o primă viziune asupra creaţiei camerale contemporane dintr-o serie de patru astfel de manifestări din cadrul Festivalului Muzicii Româneşti. Interpretarea a aparţinut profesorilor şi studenţilor masteranzi ai Facultăţii de Interpretare Muzicală sau unor colaboratori ai instituţiilor de profil. Programul încărcat şi variat stilistic a fost dominat, în majoritatea lucrărilor de o atmosferă generală tensionată. S-au remarcat în acest sens poemul Blaga, nebănuitele trepte de Viorel Munteanu, Elegiile Feliciei Donceanu şi Tatăl nostru de Vasile Spătărelu. Prin contrast, Improvizaţia dadaistă a lui Romeo Cozma şi piesele instrumentale au propus o ambianţă sonoră debordantă în spiritul muzicii de divertisment.

Lied-urile lui Roman Vlad pe versuri de Lucian Blaga ne-au dezvăluit o sonoritate complexă, cu trimitere la zona stilistică a romantismului târziu, într-o perfectă unitate cu textul simbolic. Au fost interpretate lied-urile Plouă, Gorunul, Amurg de toamnă, Fiorul şi Linişte de mezzo-soprana Laura Magdalena Scripcaru, solistă la Opera Română din Iaşi, acompaniată de pianista Vasilica Stoiciu Frunză. Dacă soprana s-a remarcat printr-o voce bună, penetrantă, prin uşurinţa de a cânta în registrul grav şi acut, pianista a avut o prestaţie deosebită ce a contribuit la realizarea muzicală a miniaturilor. Bocetul pentru pian (Şapte variaţiuni în formă de „Chaconne” asupra unui bocet românesc) de Roman Vlad, ne-a surprins prin originalitatea tratării acestui gen cu o semnificaţie aparte pentru ethos-ul muzicii noastre tradiţionale. Astfel, caracterul de „bocet” a derivat din maniera de tratare a discursului tensionat, cu asprimi armonice în rubato. În interpretarea lui Ciprian Ciotloş, dificultăţile tehnice ale partiturii nu au constituit un impediment, solistul impresionând prin naturaleţea şi profunzimea redării mesajului acestei lucrări.

Cantabile şi Presto de George Enescu, în versiunea propusă - Dorel Baicu (flaut) şi Lucia Diaconu (pian) -, nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, datorită nesincronizărilor ritmice evidente ale instrumentiştilor. În schimb, în compania clarinetistului Daniel Paicu şi a pianistei Aurelia Simion, ne-am bucurat de sonorităţile jazz-istice din lumea americană, ascultând două Preludii de Sabin Păutza.

Elegiile Feliciei Donceanu pe versuri de Mihail Crama, au conturat o atmosferă stranie, prin repetarea obsesivă a unor sintagme („nu vreau” sau „mi-e frig”) într-un discurs de tip recitativ recto-tono. Încercând să redea din punct de vedere interpretativ piesele compozitoarei concepute în spiritul muzicii arhetipale, tenorul Renato Ridiche, alături de pianista Ani Berindan, s-a folosit de un joc scenic expresiv. În contrast cu elegiile Feliciei Donceanu, Wild Geese de Leonard Dumitriu, a însemnat, prin inventivitate ritmică şi fantezie melodică, apropierea de spiritul musical-ului. Caracterul debordant al piesei s-a evidenţiat în redarea interpretei Cătălina Chelaru acompaniată la pian de Lăcrămioara Nae. Un alt tip de sonoritate modernă am descoperit ascultând Tatăl Nostru de Vasile Spătărelu pe versuri de Dumitru Spătaru. Concepută pentru voce şi vibrafon, audiţia acestei lucrări ne-a oferit o posibilă percepţie asupra spaţiului dintre pământ şi cer, linia melodică, izvorând parcă din dorinţa de eliberare de „cele pământeşti”. Cuplul interpretativ Oana Severin şi Florian Simion au transpus cu măiestrie această viziune creatoare oferindu-ne, de ce nu, posibilitatea să medităm asupra modului în care se poate traduce în muzică, o rugăciune.

Într-o componenţă camerală lărgită (Oana Severin -soprană şi grupul instrumental Dan Cirimpei- vibrafon, Camelia Dodan - flaut, Virgil Prisecariu - contrabas şi Oana Nica – pian) am ascultat două lucrări aparţinând profesorului şi compozitorului Romeo Cozma. Lied-ul Alcor ne-a dezvăluit înclinaţia creatorului spre lirism, prin versurile lui Mircea Florin Şandru. Mai mult decât atât, importanţa unor metafore din planul textului a fost subliniată cu ajutorul rupturilor de expresie sonoră. Cealaltă piesă, Improvizaţie dadaistă pe versuri de Tristan Tzara, a necesitat din partea interpreţilor un talent improvizatoric deosebit, aceştia reuşind să transpună cu succes ambianţa sonoră amestecată, specifică teatrului instrumental. În ultima lucrare, Poemul Blaga, Nebănuitele trepte de Viorel Munteanu, în versiunea interpretativă oferită de Oana Severin - soprană, Camelia Dodan - flaut, Daniel Paicu - clarinet, Adrian Moisuc - fagot, Alexandru Spătărelu - violoncel, Oana Nica - pian şi Anca Leahu - dirijor, am remarcat o bună comunicare între interpreţi şi grija deosebită în conducerea discursului muzical, a cărui dificultate a constat în redarea specificului de factură arhaică şi poetică.

În ciuda conţinutului mozaicat al programului, calitatea interpretării a contribuit la sondarea tezaurului muzical autohton, publicul bucurându-se de audierea unor lucrări inedite, în genuri şi abordări diferite.

Ştefania Porumb,

anul III Muzicologie




vineri, 13 noiembrie 2009

Festivalul Muzicii Româneşti 2009 : Muzică şi spiritualitate - Cappella Transylvanica


Anul acesta, Festivalul muzicii româneşti ajuns la ediţia a XIII-a, a coincis cu sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paracheva, Iaşul devenind, pentru scurt timp, capitala culturală şi spirituală a României.

Deşi festivalul a avut un caracter mai restrâns, efortul organizatorilor de a realiza un eveniment important s-a reflectat prin valoarea artiştilor invitaţi şi prin interpretările de excepţie ale acestora. Concertele, indiferent de natura lor, ar fi meritat interesul publicului ieşean. Repertoriul diversificat structural şi ca ethos a demonstrat potenţialul stilistic şi expresiv al creaţiei româneşti contemporane, care valorifică sursele inepuizabile de inspiraţie pe care le oferă tradiţia folclorică şi bizantină.

Concertul din seara de 12 octombrie, susţinut de corul Cappella Transylvanica în sala Filarmonicii, a fost unul de înaltă ţinută artistică. Cornel Groza, cu o tehnică dirijorală de excepţie, susţinută prin gesturi discrete, dar esenţiale şi un simţ fin al sonorităţii a reuşit să transmită publicului o parte din frumuseţea şi bogăţia creaţiei româneşti.

Atmosfera realizată mi-a amintit de ediţia precedentă a festivalului, unde formaţia corală, cu o prezenţă la fel de acaparantă, a reuşit să surprindă auditoriul prin interpretarea unui repertoriu asemănător, alcătuit din creaţii şi prelucrări corale din tradiţia liturgică ortodoxă şi populară.

Lino-Leano (Nicolae Ursu), Jieneasca (Gheorghe Şoima), Doamne, buzele mele (Gavriil Musicescu), Să ne veselim oleacă (Constantin Arvinte), Lioară (Constantin Râpă), Axion duminical (Gheorghe Popescu-Brăneşti) sau Fericirile (Ioan D. Chirescu) sunt doar o parte din lucrările care au fost interpretate pe scena Filarmonicii într-o manieră rafinată atât în plan tehnic cât şi interpretativ, confirmând încă odată calitatea artistică a formaţiei. Sonoritatea consistentă, omogenitatea vocală, simţul ritmic ireproşabil şi nu în ultimul rând o mare capacitate de comunicare au fost atu-urile care au condus la crearea unui concert de mare calibru.



Anca Gabriela Vatamanu

Anul III Muzicologie

Festivalul Muzicii Româneşti, Ediţia a XIII-a, octombrie 2009 - O seară furtunoasă...


Dacă ideea comuniunii dintre om şi natură este familiară culturii româneşti, de ce să nu revenim la ea? Ocazia nu s-a lăsat îndelung aşteptată. Pe 13 octombrie 2009, a doua zi a Festivalului Muzicii Româneşti, publicul fidel al Filarmonicii din Iaşi, în rezonanţă cu natura ploioasă, a preferat să nu-şi facă apariţia, în ciuda marelui nume de pe afiş: Ad libitum. Poate că titlurile serii nu au fost suficient de atractive, sau melomanii preferă lucrări ale compozitorilor străini... Au existat câţiva tineri muzicieni care ar fi dorit să intre, însă bugetul nu le-a permis, iar fără bilet nu se poate, nici măcar pentru studenţii conştiincioşi ai Universităţii de Arte! Astfel, în sala de concerte au fost prezenţi aproximativ 40 de auditori (incluzând fotografii!!).

Dincolo de situaţiile incomode, cvartetul a avut o prestaţie extraordinară. Dacă am avut ocazia să-i ascultăm pe cei patru artişti interpretând lucrări din epoci şi stiluri diferite, de data aceasta ne-am delectat cu trei cvartete din creaţia compozitorilor români: Dumitru Bughici, Wilhelm Georg Berger şi Radu Paladi. Fiecare dintre cele trei opusuri au beneficiat de o interpretare deosebită, în care tehnica a fost pusă, fără îndoială, în slujba expresivităţii.

Prima lucrare din programul serii, Cvartetul nr.5 de Dumitru Bughici s-a remarcat prin sonoritatea generală romantică, pe fondul unei structuri de tip neoclasic. Secţiunile scurte au fost cântate fără întrerupere, iar succesiunea mişcărilor a creat imaginea unei suite. Momentele solistice de o cantabilitate intensă au alternat cu secţiunile de ansamblu, realizate timbral omogen.

Cvartetul nr.6 de Wilhelm Georg Berger a adus aminte de genurile Evului Mediu (prima secţiune, Ballatta) şi ale Renaşterii târzii (mişcarea a doua, Fantasia) îmbogăţite de această dată cu numeroase mijloace de expresie moderne, accentele dramatice fiind realizate prin contrast dinamic (trecerea de la zone diafane la secţiuni zbuciumate) şi de scriitură (alternanţa dintre unison şi polifonie).

În Cvartetul de Radu Paladi, am descoperit o structură tradiţională concertantă: repede – lent – repede. Astfel, partea mediană Andante cantabile a fost încadrată de două mişcări dinamice cu ritmuri pregnante, cu accente de joc şi poliritmie. A fost impresionant modul în care cei patru instrumentişti s-au sincronizat ritmico-melodic. Împletirea melodiilor a clădit un discurs muzical unitar, în care scriitura armonică a alternat cu cea imitativă, fără a crea discrepanţe, ci, dimpotrivă, conferind muzicii varietate.

Diferitele momente poliritmice au fost executate cu măiestrie şi exactitate.

În urma audiţiei acestui concert reţinem comunicarea permanentă între instrumentişti, fapt care a favorizat realizarea unui discurs muzical închegat. Mai mult decât atât, seara a căpătat o nuanţă selectă prin sonorităţile moderne, varietatea tehnicilor instrumentale îmbogăţind paleta timbrelor.

Aşadar, în pofida prezenţei unui număr mic de auditori, formaţia camerală Ad libitum şi-a onorat numele cu muzică şi interpretare de calitate.


Ligia Boancă, anul II

Muzicologie